Câtrâ oaspiţ
Ca s-moru aoa tu xeanâ,
Vruţ oaspiţ, si-ńi sâpaţ
Murmintulu pri-unâ ḑeanâ
Di muntili Carpaţ;
S-mi plângâ pul’il’i veara
Tu locu di frati ş-soru,
Şi cuclu prumuveara
S-mi plângâ cu mult doru;
Şi vimtulu si-ńi mi batâ
Tu-aprillu alb, tu maiu,
Când suflâ noaptea toatâ
Pri-tu braḑl’i di tu plaiu;
Şi cloputi di ńeali
S-mi plângâ nicurmatu,
S-mi plângâ ş-laili steali
Din ţerlu-aţelu muşatu;
S-mi plângâ ş-picuraril’i
Cu plângu di flueri
Când laptili câşaril’i
Şi-lu frângu ńeaḑâ-veri.
Cândilâ vârnâoarâ
La capu s-nu-ńi aprindeţ;
Ca s-ńearḑiţ voi în hoarâ,
Acasâ s-nu-aspuneţ
Câ eu murii tu xeanâ
Di unu caimo mult greu,
Câ doarmi-nsusu pri ḑeanâ
Mâratlu trupu a ńeu.
S-nu-aspuneţ a mea moarti
La vârnu ca s-ńirḑeţ;
Ma spuniţ câ diparti
Mi duşu – cara s-mi vreţ.
Câ fraţl’i-ńi ca si-nveaţâ
Câ eu murii di doru,
Va plângâ cu-amâreaţâ,
Va-şi zmulgâ perlu-a loru;
Şi maica-ńi va s-dińicâ
Avdhelâ – ʼn munţâl’i grei – ,
Şi multu ńi-easti fricâ
S-nu-şi cheardâ mintea-a l’ei.
Aspuniţ-lâ dipriunâ
Aoa câ mi-nsurai,
ʼNâ featâ ca ʼnâ lunâ
Niveastâ câ-ńi luai;
Câ escu multu mari,
C-agiumşu omu avutu,
Câ-ntreaga mea aveari
Carpatlu easti tutu…
C-amu chimanei birbil’il’i,
Lilicili – surări,
Câ pul’i mi plâng ʼnâ ńil’i
Când frânḑa pri cârări
Di toamnâ-ascuturatâ
Ma cadi-ahâtu lişoru, –
Câ inima-ńi mâratâ
Nu plânḑi-aclo di doru!...