Cîntecul Împăratuluĭ Sultan-Hamid

Veníțĭ toțĭ cmo anpriună
glasu nostru să sună,
cǫntițĭ pri nǫstra limbă
niți graĭ să nu sch^ĭmbă.

La Domnu s-na rugǫm soțĭ,

cu curát buric noĭ toțĭ,
să țirém di la pri naltu,
să iă gh^ĭiŭ anpriatu,

să iă gh^ĭiŭ Sultan-Amid,
nostru tată țel miluít;
tǫtă lumĕa ți aŭ proslăvit
dintru bunitatĕa luĭ,
ca vidęla sǫriluĭ,
cum ancręști și-ŭ gunęști
grǫsa umbră lu nǫpti.
O! șa ncręști numĕa luĭ
cu disturlucu ți-l ari dat
umbra di niștiri si tăpęști.

Să spunim noĭ că im Romînĭ^[1] ,
mic cu marĭ, tinirĭ, bitǫrnĭ,
xĕană limbă nu putém noĭ
niți-n ună, niți n-doĭ,
să nțilęzim țe dzíți;
noĭ na lĕagă ca cu funĕa,
zoli pĭerdim dupo ĕa,
și ne munc^ĭǫm avaĕá;
anpiratu dędi la toți rusát
mo pri lu anpiratu gh^ĭiață
Romînl^ĭ pri limbă să-și anvęță.

Rizu Peana,
Institutor romîn în Birislaŭ, Meglenia.

Notes

1. Observare. Cuvîntul Romîn este introdus de curînd, de oare-ce eĭ se numesc Vlah.