Orsa

Tulliu, Nuşi. Poezii. Ed. Predania, Bucureşti, 2012, p. 158


Era di cu searâ. Pri ţeru steali ńil’i.
Diparti, di-tu arburi, a munţâloru hil’i
Işea cama albâ ca spuma di lapti
Asimea tra s-bagâ pi frâmtea-ali noapti.
Pul’i ńiţ di hrisafi durńea tu cuibari,
Luţeafirlu dulţi cândilâ-ardea-n ḑari.
Tu moalea luńinâ a lunâl’ei-mplinâ
Ca marmura albâ s-videa ʼnâ virghinâ,
Cu peru laiu ca-aumbra di noapti-n pâduri,
Cu gura mirgeani şi ocl’il’i di-amuri.
Orsa pri numâ-l’i ḑâţea ali feati,
Şi seamnili-l’i tuti pârea cundil’eati...
Orsa, lilicea di-tu muntili Pindu,
Era hil’ea scumpâ a celniclui Brindu –
Unu celnicu cu turmi aleapti, scriati,
Tu fara-armâneascâ di toţ alâvdati…
Di featili tuti di-tu munţâl’i cu-anami
Iu cântâ şi-arâdi a noastrâ-Armânami,
Trandafilâ altâ ca Orsa nu s-feaţi:
Icoanâ-era nâsâ tu Armâni ş-tu Greaţi!
Di-tu hoarili tuti mulţ giońi şi-u câftarâ,
Aumbra cumu caftâ luńina di vearâ,
Aroaua cumu caftâ lilicea muşatâ
Şi ţerbulu virdeaţa cu dulţea-aumbratâ.
Ma Orsa pi vârnu nu vru s-arâseascâ
Di giońil’i luţeafiri di-tu fara-armâneascâ,
Câ multu fudulâ era Orsa vrutâ
Ş-pi furca-l’i di-asimi arcă vrearea-l’i tutâ.
Maşi noaptea zâvonlu-l’i di steali când s-tindi
Şi luna pri munţâ muşatu când si-aprindi,
Atumţea maşi Orsa işea di-tu aculâ
Curatâ ca neaua, ca ţerlu fudulâ.
Ea singurâ, noaptea, işea di tru hoarâ
Tra si-avdâ cupiili sârmati di-a-doarâ;
Unu câni-armânescu avea ca suţatâ,
Cu nâsu pri-tu pâduri s-primna veara toatâ;
Di-a lui alâtrari-asuna chińil’i, valea,
Şi câţ l’i-avḑa boaţea l’i-loa frica şi jealea.
La izvuri albi, di câni-avigl’eatâ,
Durńea pri lilici a celniclui featâ.
Şi luna-a l’ei frâmti l’i-bâşa c-unâ fleacâ
Când ş-dişcl’idea cali pri-tu arburi ca s-treacâ.
Era di cu searâ. Durńea pricea tutâ.
Ca marmura albâ luţea luna mutâ.
Di-amalamâ ploae câdea di tru steali,
Ca proscuti dulţi di-tu dulţi fântâneali.
Tâţeari-n pâduri, tâţeari-n cuibari,
Maşi frunḑâ uscati-asuna pri cârari
Când câti vârʼ ţerbu triţea-n mari yie
Tra s-easâ-n pâdinâ cu flori di flurie.
Tu-aumbra di arburi triţea ca ʼnâ ḑânâ
Şi Orsa caleşa… scriata-Arumânâ!
Triţea minduitâ şi albâ tru faţâ,
Ca pala di neauâ lilicea ţe-ngl’eaţâ.
Pi urma-a l’ei dulţi yinea ş-vrutlu-l’i câni.
Ma nu ştiu câ ţe Orsa diunâoarâ armâni
Aproapea di-unu izvuru cu apa curatâ,
Iu luna şi-aştearnâ hrisafea-l’i muşatâ.
Ca ţeara ţe plânḑi pri proaspitu murmintu
Sta Orsa-n cicioari, bâtutâ di vimtu,
Când veadi aproapea unu tiniru giuneali
Cu faţâ di anghilu şi perlu totu neali.
Pri cheptulu di neauâ maşi vuli di sânḑi...
Ah, Orsa-1u cunoaşti şi-n braţâ ńi-ul strinḑi;
Ea fruntea-l’i di-asimi îl’i başi dipriunâ,
Pri numâ lu strigâ, sugl’iţlu şi-adunâ.
Ma frati-su Dona trâ totuna-i mortu,
Nâsu, steaua-a ficioriloru cu-arumânesc portu!
Ca schicu di hrisafi tâl’eatu ńeaḑâ-vearâ
Ţe malama şi-veadi cumu moari tu ţarâ,
Aşi gionli Dona câḑu di-unâ cali
Şi ocl’il’i, ca scafa, s-nicarâ di jali
Când pliumbulu pitrumsi mârata-l’i ińioarâ…
Di picâ duşmańil’i-l’i, veḑ, bana-l’i l’i-u loarâ.
Sta Orsa ca frâmtâ ş-mutreaşti-a l’ei frati,
Şi-l’i pari pâdurea câ frunḑa ma şi-bati
Di doru şi di jeali, di-angusâ ş-câńinâ…
Îl’i pari diparti câ munţâl’i s-dirinâ,
Când avdi câ pul’il’i cu cânticu s-dişteaptâ,
Şi perlu şi-arupi cu mâna-aţea-ndreaptâ,
Di ńilâ ţâ s-faţi di-ahântâ mâtasi
Aruptâ di sorâ di-tu minţâ ţe-şi iasi.
Tâcutâ, curmatâ, ca marmura mutâ
Sta Orsa apoia. Pi faţa-l’i chirdutâ
Cadu lăcrińi furtunâ, ca-aroaua pi floari...
Pi creasta-a pâduriloru luţeafirlu moari
Şi luna pâleaşti ca turta di ţearâ,
Aumbra-ali noapti tu munti l’ea s-chearâ;
Câ harazma-acaţâ muşatâ s-luţeascâ
Şi ţerlu tu strańi di sirmâ s-si-nveascâ.
Diparti, tu hoarâ, şi toaca ma bati...
Sta Orsa şi-ascultâ… şi pălńili-şi bati.
Li bati şi-arâdi, şi plânḑi – câ-i zurlâ;
Iarʼ cânili, corbulu, di deapiru aurlâ!...