Toamnâ

Tulliu, Nuşi. Poezii. Ed. Predania, Bucureşti, 2012, p. 82


Vimtulu suflâ, frunḑa cadi
Ngâlbinitâ pri-tu pâduri,
Toati turturili-amuţârâ
Pri-tu uscatili l’eanuri.

Iarba treamburâ pâlitâ
Pri tu câmpuri, pri tu plaiu,
Cumu moru flituri cu-aripi albi
Di tu meslu sâmtu-alu maiu!

Fugu alândurili-amârâti,
Ayri gâşti trecu în ḑări
Ş-pri tu vimtu-araţi vearsâ
Lângâroasi suschirări.

Fugu şi stârţil’i cu pâreacl’ea
Tu-alti locuri cu virdeţ,
Sunu alt ţeru cu steali caldi,
Mplinu di soari ş-muşuteţ.

Si-anvârtesc pri munţ nioril’i,
Dipriunâ ploili cadu,
Oili-azghearâ pri tu văl’iuri
Ş-pri-tu pâduri di vecl’iu bradu.

Alti iarâ ma si-alinâ
Pri mâyulili cu chińi
Şi-arâiti pascu toati
Flori uscati, galghińi schińi.

Picurarlu dulţi-ascultâ
Cumu vâzesc pâdurili greu
Şi cumu suschirâ birbil’il’i
Di-tu pâdina cu gâbjeu.

Suschirândalui ş-cavallu-l’i
Cântâ cântiţi fureşti,
Cântiţi di jali-mplini,
Cumu sunt cântiţli-armâneşti.

La câşarea-a lui aspartâ
Di-tu vuloaga cu fântâńi
Ńearḑi dorlu când lu-acaţâ,
Dupâ nâsu cu murḑil’i câńi.

Câ nâsu şti câ-a lui cupie
Va s-dipunâ tu arniu,
Iu nu bati pitrunicl’ea
Şi birbil’ilu sivdaliu.